In decembrie 2012, experienta mea de calatorie se imbogatea spiritual odata cu o vacanta petrecuta in Africa. Experienta unica, ce merita traita.
Si care avea sa schimbe ceva si in sufletul si gandirea copilului meu. Pe langa nelipsitul safari in cele cateva parcuri nationale din Tanzania, am ales sa vizitam si un sat de maasai. Colibe cu femei si copii mici care traiau laolalta cu vaci si capre. Si mirosuri greu de suportat. Copii cu dinti patati, de “saroi”, un amestec hranitor din lapte si sange de vaca. Si ritualuri (unde erau prezenti doar barbati maasai) ce aveau loc in apropriere, la care din pacate nu am putut asista.
O buna parte dintre copiii comunitatii era in apropiere cu vitele la pascut. Si deoarece curiozitatea nu mi-a dat pace, am plecat intr-acolo. Dupa vreo 30 minute de mers pe jos, am ajuns pe un platou imens, cu dealuri care se conturau la orizont.
Parca din neant au aparut vreo 15 baieti zbierand si alergand spre noi. Ne inconjurasera si pentru prima data m-am simtit vulnerabila, si am simtit putina teama. Ghidul nostru i-a linistit cu greu. Fiica mea era coplesita. Se uiatu la ea insistent si o analizau de foarte aproape.
M-a uimit cand am vazut cum i s-au umezit ochii la vederea acelor copii pudrati parca, cu praf din cap pana in picioare, cu priviri iscoditoare si care efectiv s-au napustit asupra noastra pentru a primi ceva.
Au fost momente atat de emotionante, ca-mi pierise glasul. Iar vocea interioara imi spunea : ’’Doamne, cat pot fi de norocoasa! Ca am avut parte de o copilarie incredibil de frumoasa, ca am fost coplesita de iubirea si grija parintilor mei”. Sunt extrem de recunoscatoare pentru tot!
Cata bucurie si exaltare am simtit atunci cand am impartit impreuna cu fetita mea pungile cu biscuiti, bomboane si ciocolata copiilor care au tabarat efectiv pe noi.
Si am aflat ca ei erau printre cei privilegiati din Africa! Pentru ca acolo, mor zilnic, zeci de copii din cauza malnutritiei.
Cat de nedreapta si crunta poate fi soarta acelor fapturi nevinovate!
Toti copiii merita ce-i mai bun de la viata.
Dar e trist sa vezi si sa auzi ca exista inca un numar impresionant de copii care nu au acces la educatie, la servicii sociale si de sanatate. Insa cel mai trist mi se pare sa fii privat de atentia si iubirea parintilor. Copiii nostril trebuie sa invete sa fie recunoscatori. Doar asa vor fi cu adevarat fericiti. Atunci cand vor aprecia tot ce au. Si sa invete sa ofere. Sa ofere jucarii, carti, haine pe care nu le mai poarta. Sa ofere atentie si iubire semenilor sai.
Text&foto: Simona Dragan
Comments