Ski in Poiana Brasov

ianuarie 23, 2016

Schiul este pentru mine una din cele mai mari placeri. Ador senzatia de libertate, peisajul montan hibernal si nu concep sa treaca iarna fara sa petrec cel putin o saptamana la ski.

In tara sau strainatate, ski sa fie!

Poiana Brasov este locul unde am invatat temeinic acest sport si care mi-a oferit cele mai tari senzatii traite pe partie. Cu 24 de ani in urma atunci cand am incaltat pentru prima data o pereche de clapari, prima zi petrecuta la ski mi s-a parut o placere chinuitoare mai degraba, iar gandul ca nu voi reusi niciodata sa alunec lejer pe partie fara sa cad non-stop ori sa ma accidentez ma obseda. Mi-a lipsit taria de a continua si am renuntat cu usurinta, nebanuind senzatiile tari pe care avea sa mi le ofere mai tarziu acest sport. Anul urmator am avut noroc de un instructor priceput care mi-a stimulat increderea in mine si am reusit sa ma concentrez mai mult, sa vad partea frumoasa a primelor ore de ski. Insa, vremea fiind neprielnica nu am avut continuitatea necesara pentru invatarea unui sport nou. Au urmat cativa ani cu iesiri periodice la munte in care incercarile mele de a invata sa schiez(cat mai repede si bine) imi dadeau peste cap toate asteptarile legate de ceea ce doream si ceea ce reuseam sa fac de fapt, comparandu-ma mereu in sinea mea cu cei buni. Neglijam faptul ca aveam din start un mare minus, si anume acela ca incepusem sa schiez foarte tarziu, in ideea in care sunt copii care au primul lor contact cu schiul inca de la 3 ani.

In Austria a fost momentul cand am depasit pragul critic pe care il simteam asemenea unui blocaj. Nu pot uita momentul nefast cand am coborat in viteza pe o partie medie iar la baza ei am intrat in singurul stalp care se afla acolo. A fost un moment tare nefericit! Am plans de ciuda! Mi-am propus atunci ca fara monitor sa nu ma mai avant cu usurinta pe orice partie. Cel putin pana nu deveneam mai sigura pe mine, pe picioarele mele, de fapt. Acolo partii late si line erau din belsug, partii perfecte pentru cei lipsiti de experienta, exact asa cum eram eu la acea vreme.

Prin anul 2000, intr-o vacanta de iarna in Poiana Brasov, dupa ce imi facusem incalzirea pe partia Bradul, am decis impreuna cu o prietena sa coboram fara monitor pe Drumul Rosu, partie cu portiuni foarte inguste. Desi parea ca nu a fost o ideee buna(amandoua fiind inca la stadiul de incepatoare), ulterior am realizat ca a fost una din cele mai motivante experiente pe care le avusesem pana atunci. Pe vremea aceea, Drumul Rosu avea portiuni ¬†atat de inguste, incat au existat momente cand efectiv credeam ca-mi gasesc sfarsitul acolo in padure! Adrenalina si zeci de cazaturi… cam asta a fost prima mea aventura la ski in Poiana pe o partie rosie. Nu aveam insa de gand sa renunt la ski pentru nimic in lume indiferent prin ce spaime trecusem. Dupa ce depasisem si acel nivel, si dupa zeci de coborari pe partii medii, bineinteles ca tot ce imi doream era sa cobor o partie neagra. Cu un instructor mai in varsta(fost campion) pe care mi-l recomandase un prieten, am avut parte iar de adevarate aventuri. Imi amintesc ca avea la el o sticluta de whisky din care bea cate o dusca la fiecare oprire si ca schia incredibil de frumos, parca dansa pe partie. Avea o rabdare si un fel de a-mi explica aparte, diferit de ceilalti monitori pe care-i avusesem pana atunci. Mi-a oferit doza de curaj si putina nebunie cat sa ma aventurez pe cea mai grea partie din Poiana Brasov. Ma amuza teribil cand ma imbia de fiecare data spunandu-mi ca „o gura , chiar doua pot face minuni pe partie”. Am coborat partia Subteleferic fara nicio cazatura, iar senzatia a fost extraordinara! Eram tare mandra de mine! Au fost momente de maxima fericire!

Acum, dupa multi ani si experienta acumulata, simt o placere nebuna sa cobor partii negre si nu-mi doresc decat sa ma bucur cat mai mult cu putinta de acest sport!

Poiana Brasov are cateva partii negre(foarte putine in comparatie cu domeniile de ski din alte statiuni montane din Elvetia sau Austria-de ex) pe care daca te dai cu usurinta, atunci schiul in afara ti se va parea o poezie. Desi partiile negre de afara sunt relativ mai usoare pentru ca sunt mai late, sunt si exceptii. La Courchevel(de ex) unde domeniul schiabil este impresionant, am dat de o partie neagra cu ghiata foarte abrupta pe care am coborat-o mai greu. Dar senzatia aceea de satisfactie cand te uiti inapoi si exclami WOW! e greu de egalat. Si la Zermatt am avut parte de experiente unice pe partii negre, care mi-au intarit convingerea ca schiul este unul din cele mai fascinante sporturi atunci cand il stapanesti temeinic. Am impartasit cu voi pe scurt aceste cateva momente din multimea experientelor traite, stiind ca multi dintre cei care cititi randurile schiati deja, iar daca nu, cine stie, poate va inspira fotografiile…

In final, trebuie sa marturisesc ca brazi frumosi ca in Poiana foarte rar am vazut in strainatate. Frumusetea e sporita de faptul ca pe alocuri brazii se intrepatrund cu foioase, iar peisajul e splendid mai ales dupa zapada proaspat cazuta.

Asta e unicitatea schiului in Poiana Brasov!

Iar placerea de a servi o ciorbita fierbinte la cabana Postavarul dupa cateva ore de ski in compania prietenilor este de neegalat!

 

Clar, schiul e un sport fantastic care iti poate oferi trairi aparte. Depasirea propriilor limite dupa fiecare coborare, succesul de a infrunta partiile negre cu usurinta, eliberarea si relaxarea mentala la finalul unei zile petrecute pe partie si nu in ultimul rand peisajele de vis care ti se perinda prin fata ochilor, sunt suficiente motive sa te apuci de ski daca nu ai facut-o inca.

Iata si cateva poze facute in 2009 cu o camera Nikon D80. Chiar daca era un ger crunt, nici n-am conceput sa termin sejurul de schi fara sa captez imagini care odata cu trecerea timpului devin amintiri nepretuite.

Pe curand,

Simona

 

1

2

3

4

5

6

7

8

9

 

11

12

13

14

15

 

 

 


Comments

Loading Facebook Comments ...

Post a new comment